Stufărișul de la Sic e unul dintre locurile spre care poti fugi când simți hărmălaia orașului pe urmele tale. E locul în care să “privești” liniștea în față, o liniște întinsă pe 7,3 ha, ascunsă în stuf și acoperită de papură. Această oază de răgaz tihnit e la doar 15 kilometri de Gherla și 60 de kilometri de Cluj Napoca.

Deși la Sic nu poți face baie în lac, nici nu te poți da cu barca, și nici nu poţi străbate stuful la pas pentru că te afunzi în mlaştină, podețul de lemn care te poartă în interiorul stufărişului îţi va fi călăuză şi traseu în plimbarea ta. Nu vei întâlni o grămadă de drumeți curioși și nici nu vei plăti taxă de vizitare.
Sic e doar un loc în care să îți trăiești umanitatea. E locul în care să râzi cu bucuriile tale, să-ți împrăștii necazurile, să cânți cu prietenii tăi sau să te plimbi cu jumătatea iubită pe podeţul care traversează stufărișul, să iți scoți familia la prânz in aer liber într-o dumică. Poate chiar să campezi. Să faci fotografii. Să asculți concertul broaștelor. Să citești o carte în foișor. Să observi păsările. Să absorbi liniștea. Să îți calmezi sufletul.

La Sic nu ai ce face… La Sic trebui doar să fii! Și vei înțelege, poate, puțin mai mult din tine.

Stufărișul de la Sic se lasă cu greu găsit pe hartă, dar e în imediata apropiere a satului Sic, pe care îl vei găsi ceva mai ușor.

2. Istoria locului
despre a păstra, nu despre a risipi

1717: Năvălirea tătarilor. 90% din populația Orașului Sicu - populație predominant maghiară - a fost suprimată. Au scăpat 100. O sută de oameni care au pus înapoi pe picioare satul, care au reconstruit tradiții, case și costume și cărora le-a mers sfoara-n țară pentru clopurile sicănești pe care le confecționează. În 1941, 4444 de oameni trăiau aici, dar în 2002 numărul lor a scăzut la 2754, din care doar 100 de români.

Sic sau Szek a rămas o așezare conservatoare și închisă, lucru ușor de înțeles considerând trauma căreia i-a supraviețuit. După invazia care a masacrat majoritatea bărbaților, femeile și noii veniți au început să se căsătorească, păstrând vie existența comunității. Fustele din portul tradițional al femeilor a asimilat culoarea purpurie, ca semn de aducere aminte a sângelui celor măcelăriți. În fiecare an pe 24 august, comunitatea sicanilor comemorează victimele de la 1717 și renașterea din cenușă a noului sat. Acesta este cel mai mare eveniment al satului, sărbătoare care a atras mii de turiști de-a lungul anilor, dar care, deși odată cu trecerea timpului e tot mai vag amintită de popor, pentru sicani rămâne un punct de referință și o zi de aducere aminte.

Nu e o noutate că înainte de 1989, în Sic rude de gradul II sau III se uneau pentru a-și păstra nemuritoare tradițiile, dar și neîmpărțite moșiile. Vechiul oraș era construit pe trei străzi, fiecare având propriul loc de întâlnire al tinerilor. N-a durat mult până când întreg satul a ajuns să se înrudească, adesea păstrând de la generație la generație proprietățile de pe aceeași stradă. Înainte de revoluție era de neconceput pentru o fată din Sic să fie căutată de un băiat din alt sat, sau ca un sican să iasă cu o tânără din afara satului, dar după revoluțile mulți dintre tinerii băieți au plecat la Budapesta sau la Cluj.

Dacă te vei plimba pe străzile Sicului într-o zi de sărbătoare sau într-o duminică, îi vei vedea pe sicani purtându-și costumele tradiționale cu mare fast, pentru că aceasta este o comunitate vie, care generație după generație își păstrează intacte valorile și tradițiile. Iar când vei vedea aiurea prin ţară o maşină cu numărul CJ-xx-SIC, să-ți aduci aminte de mândria acestei comunităţi.

3. Lacul Știucii
despre a conserva, nu despre a ruina

Pe locul unei vechi exploatări de sare, nu departe de Sic (între Sic și Fizeșu Gherlii), se întinde cel mai adânc lac natural dulce (cca 10m) din România: Lacul Știucii (Lacul Săcălaia). Datorită obturării cu aluviuni și depunerii sedimentelor pe fundul lacului, apa nu intră în contact cu sarea, astfel încât rămâne dulce. Lacul de aproximativ 26ha s-a format pe valea Bonţului, și împreună cu stufărișul din jur ocupă aproape 120 ha. Se pare că până în prezent lacul Știucii este singurul lac natural din Transilvania care nu a suferit nici o influență negativă majoră umană şi tot singurul pe care se formează plauri. De mai bine de 10 ani, o suprafață de 140 ha din preajma lacului a fost declarată rezervație naturală, deci dacă vrei să campezi în zona lacului, poartă de grijă frumuseților care te primesc. Fiind casa unei populații majore de știuci, pescuitul sportiv este permis, dar pescuitul cu plase și vânatul sunt interzise.

Înainte de apusul soarelui, fă-ți o bucurie și urcă dealul de lângă lac. Culorile se reflectă în apă şi prin lumina aurie poţi zări siluete de bărci şi de pescari. Mai apoi, înserarea aruncă peste suprafaţa apei un văl straniu de lumină care persistă mult în noapte.
Dacă rămâi până a doua zi, ambiționează-te și trezește-te înainte de răsărit. Plimbă-te până la foişorul de lemn din capătul lacului, de unde poţi vedea tot luciul apei şi viaţa care freamătă în jur. Lumina și ceața care învăluie dealurile, lacul și satul te vor lăsa fără cuvinte, dar vei rămâne cu o fotografie, o amintire și o dimineață de răsfăț în mijlocul celor mai delicate frumueți ale naturii.

4. Biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”
despre a crede, nu despre a vedea

Pe strada a doua la numărul 38, cea mai veche biserică din sat - construită în secolul al XVIII și declarată monument istoric și de arhitectură - are o istorie mai lunga decat întreaga istorie a Americii.

Bisericuța de doar 8 metri lungime și 5 lățime, îmbibată de miros de lemn bătrân și încărcată cu poveștile sicanilor care i-au pășit pragul, este sensibil pictată cu scene din Vechiul Testament și Noul Testament: răpirea Sfântului Ilie, Maria înconjurată de Arhanghelii Mihail şi Gavril, sau Sfânta Treime pictată în spatele iconostasului care îi reprezintă pe cei 12 apostoli. Icoanele sunt din prima parte a secolului XVIII și îi înfțișează pe Hristos Pantocrator, Maica Domnului și Sfântul Gheorghe.

Având pictură murală și planșeu casetat pictat, biserica a intrat într-un program al trustului Transilvania de inventariere a patrimoniului arhitectural din Transilvania în 2002, fiind astfel restaurată de un specialist din Slovacia. În partea de sus a portalului, sub cruce, este înscris cu cifre chirilice 1731, anul în care biserica a fost ridicată. Sicanii spun că pe sub biserica de azi trecea un “drum al sării” încă de pe vremea romanilor, și că au fost descoperite rămășițele unei alte biserici construite înainte de anul 1000.
Ușa de lemn construită dintr-o singură bucată face legătura dintre trecut și prezent, dintre uman și divin, dintre un sat uitat de lume și o istorie zbuciumată și lungă.

Text: Emma Mocan
Fotografii: Bogdan Stănescu, Mihai Savu, Daniel Capota

Turda e ultimul loc unde te-ai astepta sa vezi aceasta bijuterie. Pana acum cativa ani singurele atractii din zona erau Salina si Cheile Turzii (o rezervatie naturala deosebita, 1.5 km de pereti de piatra inalti de 300m), insa acum exista un nou refugiu pentru jet-setterii care ajung prin Transilvania.

Hotelul, Castelul
Sa fie hotel? Sa fie castel?
Printul Vanator & Dracula e probabil un cocteil din amindoua, glazurat cu un restaurant cu specific vanatoresc.
Brandingul Dracula este omniprezent in hotel: de la acoperisul de tabla ce-ti aminteste de dintii ascutiti de vampir, basme si castelul Hogwarts al lui Harry Potter, peretii acoperiti de bolovani cu minereu aurit, cavalerii care strajuiesc fiecare colt de camera, mesele sculptate din lemn masiv, la trofeele de vanatoare de pe pereti: ursi, mistreti sau ras.

Sala de conferinte

Camerele
Ca sa poti simti cu adevarat ce poate sa ofere acest loc, merita sa rezervi apartamentul sau o camera mare: odata ce pasesti inauntru, pasesti intr-o lume paralela, de vis. Atentia la detaliu este deosebita, fiecare obiect este autentic, vechi si spune ceva. Piatra naturala folosita e veche de zeci de mii de ani - cei care detin acest hotel mi-au spus odata ca au “nenorocit” 3 Golf-uri carand-o din diferite pesteri si cariere.

Dormitor, Hotel Dracula & Printul Vanator

Baile luxoase iti amintesc de o lume boiereasca si de grandoarea vechilor palate.

Restaurantul
Doua incaperi si o terasa compun zona restaurantului: Coliba Haiducilor si Casa taraneasca.

Coliba Haiducilor
Atmosfera este maiestuoasa - sala mare e dominata de o masa enorma sculptata din lemn de stejar, inconjurata de 14 scaune sculptate pana la cel mai mic amanunt si acoperite cu tinte si piele. Peretii sunt facuti din traverse de brad si sunt acoperite cu diverse trofee, cam tot ce iti poate aminti de vremea haiduceasca.

Cei care deja au pielea de gaina se pot trata cu un pahar de vin domnesc provenind din podgorii faimoase cum ar fi Murfatlar, Cotnari sau Jidvei.
Mancarea este pe aceeasi linie a “experientei intunericului” (exemplu: Frigarui de Tatar), iar alegerea este vasta: vanat de mistret cu mere coapte, urs cu ananas, carne de cerb flambata, caprioara.

Vampiri prajiti, Tatar tras in teapa

Casa Taraneasca
O capodopera de sculptura a mesterilor maramureseni, aceasta zona din local te face sa te simti in largul tau, “ca acasa”. Specificul romanesc delecteaza cu sarmalute in foi de vita, tocanita ardeleneasca, vinete, pastrama de oaie, mamaliguta cu branza de burduf. Si apoi, din nou, cand e vorba de bautura acest loc nu dezamageste: Dragasani, Cotnari, Odobesti, tuica / palinca iti trag cu ochiul tot timpul.

Gurmanzii se simt la ei acasa

Cum ajungi acolo
Turda e doar la 30 kilometri de Cluj, iar apoi, de pe drumul principal faci stanga in centru, pe o straduta laturalnica foarte ingusta. Parcarea poate fi dificila in timpul zilei, insa e fara probleme daca ajungeti noaptea, cu melodia lui Michael Jackson, “Thriller” in fundal.

> Rezerva acest hotel…

Text: Ciprian Morar;
Fotografii: Yvonne Kirk; Hotelul Printul Vanator

Dupa ideile initiale de pe servetel, sigla s-a creionat cu ajutorul a doi oameni foarte talentati: Mircea Dragoi, apoi Max Marele @ Visualis, evoluand prin multe, multe iteratii.

Mircea exceleaza pe ilustratie - cu siguranta unul din oamenii cei mai talentati din Romania, Max e unul din cei mai talentati designeri online, axat pe simplitate, tipografie, iar noi… ei bine: noi “stim ce vrem”. N-am dorit sa cream un brand, sau cel putin nu intentionat, ci doar o reprezentare, o sigla care sa comunice rapid numele si unul din simbolurile Romaniei.

Rezultatul ales in final a fost mai mult un accident care insa cuprinde bine simplitatea pe care o urmaream, si inglobarea simbolurilor dorite. Asadar… care au fost pasii prin care am trecut?

- Initial, am inceput printr-un proces de organizare al ideilor (Mind Mapping)

realizat cu MindJet Manager

Apoi, am detaliat ideile initiale, incercand ilustrarea cuvantului “a captiva”. De la cuvantul “a captiva” am derivat “a straluci”, si astfel primele tentative incearca sa suprinda o scanteie, un diamant.

A captiva = a atrage, magnet | a ispiti (diamant, stralucitor) | a chema > sageti > portavoce

Incercari legate de simbolistica.
Ne-am dat silinta sa gasim simboluri reprezentative pentru Romania care comunica o idee instantaneu, atit pentru cineva care traieste in tara cat si din afara tarii. Multe idei au fost creionate in jurul artei lui Brancusi sau a Manastirilor din Moldova.

Sfinxul, coloana infinitului, masa tacerii, arcul de triumf, cimitirul vesel, manastirile

Romania - Infinit de frumoasa.
Aceasta idee a pornit de la Coloana Infinitului de Brancusi, dar a fost abandonata din cauza ca inaltimea coloanei ridica probleme la aplicarea siglei. Au mai urmat apoi experimente - de exemplu Pasarea Maiastra - foarte reusit insa nu spune mult unui strain. Veti vedea ca observatiile de pe desene sunt in limba engleza fiindca intern comunicam in engleza. Aceasta masura nu e un act de snobism ci e o extensie naturala a limbajului tehnic si ne ajuta astfel sa ne perfectionam si sa promovam multiculturalismul.

de notat o alta idee: Romania e micuta cu inima mare...

Stema Romaniei socialiste.
O alta incercare indrazneata, fiindca stema Romaniei socialiste avea in ea idei bune, doar ca executia era proasta. De acolo am pornit la ideea de combinarea unor simboluri (mare, munte, soare, arta) intr-o singura entitate.

tricolorul e omniprezent...

Panglici + tricolor + Explorra = CaptivatingROMANIA
Alte iteratii au fost legate de simplificarea simbolurilor si vedeti asadar multe experimente de textura, in cadrul unui contur al tarii. De acolo insa ne-am intors la ideea de tricolor, fiindca numele este complicat si lung (CaptivatingROMANIA) asa ca accentul ar trebui pus pe lizibilitatea numelui, doar cu o atingere de culoare. Tot in acelasi timp lucram la un proiect (Explorra.com) si ne-am dat seama ca am putea combina ideea de fotografie (diafragma de la aparatul de fotografiat) cu Romania, pentru ca incercam sa suprindem tara, asa cum dorim noi, doar lucrurile frumoase.

ultimii pasi...

Tadaaam…Capti Logo, hei? : - )

Am fost întrebat deseori cum e în peșteră, ce e pe jos sau cum arată pereții. Mi-a fost destul de greu să descriu lumea subterană, nu seamănă cu nimic suprateran, însă frumusețea lumii subpământene este de vină pentru că te lasă fără cuvinte. Nu există plante, nu există animale (cu excepția liliecilor și a câtorva insecte), nu există lumină. Doar umezeală, argilă, apă, pereți de calcar și o temperatură constantă; la prima vedere nu pare un mediu prea prietenos.

Peştera Rece - M-ţii Bihor

Uneori ai de străbătut adevărate labirinturi de galerii strâmte, în care mergi cu burta prin apă și cu spatele lipit de tavan, alteori cobori puțuri adânci pe care curg șuvoaie de apă rece, parcurgi înot lacuri ale căror margini nu se văd sau te lași să aluneci prin găuri de șoarece unde trebuie să expiri tot aerul din plămâni ca să poți trece. Urmează galerii al căror tavan coboară atât de mult încât mai rămân cinci centimetri de aer deasupra nivelului apei, iar apoi săli imense, unde orice punct de reper lipsește pentru că lumina frontalei electrice nu ajunge până la pereți sau la tavan.

Peştera lui Doboş - M-ţii Pădurea Craiului

Avenul lui Miron - M-ţii Bihor

Minunile urmează să apară. Florile de piatră trăiesc cu adevărat în acea lume de piatră, draperiile de piatră, subțiri și transparente, protejează pereții acoperiți cu corali și ciorchini de calcit. Cristalele au condiții favorabile de creștere iar perlele de cavernă, formate în bazine mici cu apă pură, o pot împodobi pe zâna peșterii. Mii de stalactite translucide, subțiri cât un fir de spaghetti, coboară din tavan uneori doi-trei metri. Fire invizibile de gips se amestecă și creează o vată de zahăr fină și sclipitoare. Domuri gigantice de calcit, formate in sute de mii de ani, te fac sa te simti mic și umil. Coloane impunătoare te lasă să ghicești locul unde o stalactită și o stalagmită s-au întâlnit pentru prima dată, în urmă cu milenii. Ce loc miraculos pentru a-ți da întâlnire…

Peştera lui Doboş - M-ţii Bihor

Peştera lui Doboş - M-ţii Bihor

Peştera lui Doboş - M-ţii Pădurea Craiului

de ascultat foşnetul trestiilor de pe marginea lacului Sinoe, păşind atent printre broscăria răspândită pretutindeni;

de urmărit şerpi de apă într-un obicei probabil la fel de vechi ca pietrele pe care tocmai ai călcat:

Histria, văzută prin Google maps

Text şi imagini preluate de pe www.fixpix.ro