CaptivatingRomania


Pierdut în Cetatea Sighişoarei

Pierdut în Cetatea Sighişoarei

Text: Lavinia Gliga;

Fotografii: Eugen Radu Iancu Marculescu; Sigfrid; Daniel Tellman

Tocmai ce-a stat ploaia. Bordurile şi peticele de iarbă încă ude sunt presărate cu puşti coloraţi, care ghemuiţi unul în altul, care tolăniţi nepăsător. Râsetele lor au intimidat şi norii, acum pregătiţi să-i facă loc soarelui de iulie. Între zidurile cetăţii, punctate de nouă turnuri şi trei bastioane, viermuiesc mii de turişti. Sunt încântaţi de aglomerarea de tarabe cu mere pe băţ glazurate, tarabe cu macrameuri croşetate de bunicuţe si mătuşi, tarabe cu giumbuşlucuri şi nimicuri. Festivalul medieval e în toi, iar Sighişoara se sufocă.

Sus, în Turnul cu ceas , figurinele din lemn de tei vopsit strident s-au obişnuit cu zarva şi cu turiştii care urcă să le vadă de aproape. S-au obişnuit şi cu ceasul pe care-l au vecin, ale cărui roţi si rotiţe muncesc neobosite timpul. Sunt acolo de sute de ani şi au o misiune de la care nu se pot abate: unele sa indice ziua săptămânii (se schimbă între ele la 12 noaptea), celelalte să le amintească locuitorilor cetăţii de pace, justiţie si dreptate.

Turnul cu ceas deschide oficial calea spre o încrengatură de străduţe pavate cu piatră cubică, flancate de căsuţe vechi, colorate. E greu să găseşti una care să nu fie echipată cu un blazon, o placă memorială, sau o poveste. Şi da, printre ele e şi una cu tencuială portocalie, în care s-a nascut Vlad Ţepes (o recunoşti imediat după Dracula-ul decupat în placaj care tronează la intrare).

La câţiva paşi e Piaţa Cetăţii, un loc numai bun de popas. Băncutele din jurul celor doi copaci ce domină piaţa sunt acolo nu doar ca să-i stăvilească, ci şi să ofere loc confortabil de şezut şi contemplat. Iar dacă te podideşte foamea (sau pofta de ceva bun), trebuie musai să intri în cofetăria House on the Rock. Stabilimentul aparţine unei fundaţii cu origini americane, de unde şi specificul bucatelor. Sandvişurile sunt acompaniate de chips, salata de castraveti e cu sos de muştar cu miere, plăcintele sunt cu mere şi mure şi tot ce-i mai bun într-o livadă, brownies sunt înecate în ciocolată, iar chocolate chip cookies ţi se topesc in gură. Limonada e de casă, sucul de mere e bio, iar cafeaua e mare şi miroase a fistic.

În magazinul de licori (a se citi pălincă) din apropiere, aburii de prună si pară sunt năucitori. Taxa pentru o degustare şi mai naucitoare e mică: câteva întrebari legate de conţinutul butoaielor uriaşe şi-un zâmbet. Aşa mai prinzi curaj să ataci cele 175 de trepte din lemn negru ce duc spre liceul Joseph Haltrich şi Biserica din deal.

Sus, în spatele bisericii, e linişte şi răcoare. Cimitirul - cu morminte de saşi, maghiari şi români – e împânzit de verdeaţă. Păşesti pe aleile înguste, printre brazi şi tufe de tot felul, şi cauti, ca un explorator, care mormânt e mai vechi, care e decorat cu figurine şi statuete mai stranii, ce naţie au avut şi când au trăit cei ce-l ocupă. Tărăboiul e departe.

Ai vrea să ştii că la coborâre vei putea fi doar tu pe străduţele pavate cu piatră cubică. Să ştii că poţi rătăci cu paşii şi cu gândurile pe unde o fi, fără să faci slalom printre zeci de tarabe cu nimicuri. Ei bine, soluţia e simplă: evită cu îndârjire orice festival ce cotropeşte Sighişoara, că e medieval, că e interetnic. Cel puţin prima oară, ca să apuci să te îndrăgosteşti de ea.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google

Articol scris de admin in 26 Noiembrie 2008.

Trackback / Permalink

Un comentariu

  1. Victor 3 Decembrie 2008 / 08:31

    Frumos articolul, parca te face sa intri in atmosfera aceea medievala…
    Da… daca vrei sa vizitezi cetatea Sighisoarei, cel mai bine e sa mergi cand nu e nici un festival… sa ai timp (la propriu) sa gusti linistea si calmul ce razbate din zidurile vechi.
    Si biserica de jos, e frumoasa… si ghidul de acolo gata sa raspunda la orice intrebare, cat mai bine.

    va saluta unul dintre multii calatori prin Sighisoara :)

Scrie un comentariu

scrie un comentariu